Orion’s Cloud

Nebuloasa face parte dintr-o nebuloasă şi mai mare numită Norul molecular complex din Orion. Acesta se întinde pe tot volumul constelaţiei Orion şi include Bucla lui Barnard,Nebuloasa Cap de Cal, M 43, M 78 şi Nebuloasa Flacără. Stelele se formează pe tot cuprinsul nebuloasei Orion şi formarea lor se observă, în special, în spectrul infraroşu.

Nebuloasa este vizibilă cu ochiul liber chiar şi din unele zone cu poluare luminoasă. Se vede ca şi o „stea” de magnitudine mijlocie sub cele trei stele care formează Centura lui Orion. Stelele apar ceţos, pentru un observator cu un aparat vizual normal (ochi) şi ca o nebulozitate prinbinocluri sau telescoape mici.

Nebuloasa din Orion conţine un roi deschis foarte tânăr, cunoscut sub numele de Trapezium, datorită asterismului celor patru stele primare. Două dintre acestea pot fi considerate ca facând parte ditr-un sistem binar iar în nopţiile cu vizibilitate astronomică mare, se văd ca un total de şase stele. Stelele din „Trapezium” sunt încă în formare, împreună cu multe alte stele, chiar în anii de plină formare. Trapezium poate fi considerat un component al „Roiului nebulos Orion”, un grup format din încă 2.000 de stele, cu un diametru total de 20 ani-lumină. Cu două milioane de ani în urmă, acest roi ar fi putut fi casa unor stele „migratoare” cum ar fi AE Aurigae, 53 Arietis sau Mu Columbae, care se îndepărtează de nebuloasă cu o viteză de peste 100 km/s.^[2]

Observatorii au notat de mai mult timp o nuanţă verzuie accentuată a nebuloasei, pe lângă zonele roşii şi violet-albăstrii. Nuanţa roşie este foarte bine cunoscută şi este cauzată de liniile de radiaţie H^α, specifice unei lungimi de undă de 656,3 nm. Nuanţa violet-albăstrie este specifică radiaţiei reflectate de stelele masive ale clasei O aflate în miezul nebuloasei.

Explicaţia nuanţei de verde a fost o problemă greu de rezolvat pentru astronomii de la începutul secolului al XX-lea, întrucât niciuna dintre liniile spectrale descoperite până atunci nu se regăsea în acest caz. S-au făcut speculaţii în jurul unui aşa zis nou element chimic numit sugestiv „nebulium”. Mai târziu, când fizica atomică a mai evoluat, s-a determinat că acele linii din spectrul verde erau cauzate de o tranziţie a electronilor în atomi de oxigen dublu ionizaţi, o aşa numită „tranziţie imposibilă (nepermisă)”. Această radiaţie nu s-a putut reproduce în laborator deoarece ea depinde de un mediu întâlnit numai în aşa-numitul „spaţiu îndepărtat” (în engleză deep space).^[3]